Home

Photo_1539437258446

Mâncarea țărănească, gătită la foc de lemne, pe plită, în rolă sau în cuptorul de lut este leac pentru uitare dar și pentru alte boli fizice sau sufletești.

Rețetele sunt simple căci ar fi păcat ca gustul brut al ingredientelor să fie stricat de adaosuri când  natura le oferă deja bune. Astfel, gătitul trebuie să pună în armonie tot felul de bunătăți: urzicile de la pădure cu mămăliguța fierbinte din făină de porumb cernută prin sită, bureții, după care mergi kilometrii să îi cauți și să îi culegi, se gătesc ușor cu smântâna untoasă strânsă de la gura ulcelelor de lut în care rămâne chișleagul atât de bun, găina tăiată se potrivește, în zeama cu stârlici, cu tăițeii galbeni, frământați cu ouă din cuibare. Prin asocierea atâtor ingrediente, oferite de natură, ies la iveală mâncăruri simple dar cu gust de copilărie, din cuhnia casei de demult.

Cuhnia casei mele este moldovenească și are arome specifice de la plăcintele  „poalele-n brâu” până la prune uscate umplute cu nuci, de la zeamă până la borș și alte minuni din Moldova cea frumoasă: alivenci, învârtite, vărzări, turte și multe altele despre care voi povesti!

Photo_1539437347637

Aici, în sate vecine cu Ipoteștiul lui Eminescu, oamenii ies, seara, în fața porților și povestesc. Sunt bătrâni și le place să stea de vorbă chiar și cu trecătorii, să le spună cum erau vremurile de altădată. Sunt moldoveni neaoși, cu mult umor, te înveselesc de îndată și apoi te pun pe gânduri. Povestesc cum era la șezători, mai spun și întâmplări cu semnele pădurii, cum s-a îmbolnăvit un vecin căci nu a îngropat găina vie la temelia casei atunci când a început construcția și cum nu i-a mers bine deloc, spun multe de te lasă cu gura căscată. Apoi te poftesc la sarmale făcute în ceaun în cuptorul mai bătrân decât ei. Mai fac și o mămăliguță aurie și bună! Și cu vin de la beci!

Photo_1539437345870

De aceea, vă poftesc în cuhnia casei mele pentru a povesti despre traiul moldovenesc, cu mâncăruri și întâmplări de la țară!

Photo_1539542955550

1 gând despre „Home”

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s