Plăcinta cu mere sântiliești

Zilele lui Sântilie, Ilie Pălie și Foca se țin, în Moldova, una după alta pe 20, 21 și 22 iulie, se țin pentru a feri casa, ograda, pământul și omul, de foc, trăznet, arsuri, pârjol, arșiță.

Dacă tună și fulgeră în preajma acestor zile se spune că se plimbă pe cer Sfântul Ilie cu căruța lui de foc, înhămată la un cal negru și unul alb. Roatele carului au cuie și sparg găoacea cerului pentru ca apa să se facă ploaie pe pământ.

Se mai spune și că Ilie Pălie și Foca îl însoțesc pe Sântilie în călătoriile sale prin văzduh, fiind vizitii la carul său de foc. Oamenii cinsteau aceste zile și nu munceau, nici măcar nu aprindeau focul în vatră. Tot acum nu este permis scăldatul căci, în aceste zile, în apele râurilor, iazurilor și mărilor, se trezește știma apelor, o făptură necurată. Odată cu răsăritul soarelui se aude cum vuiește apa: „vreau, cap de om vreau!” Aceast glas nelumesc se aude chiar și în fântână.

Sântilie, în Moldova, este și început de roadă nouă. Începând de acum se mănâncă mere, prăsade, pepeni și, pentru prima dată, păpușoi fierți și copți.

La revărsatul zorilor  de Sântilie, doftoroaiele culeg plante de leac, mai ales busuioc. Din florile uscate de busuioc se face ceai bun, se pun flori de busuioc și în dulap, printre haine, pentru miros frumos și împotriva moliilor. Am cules floare de busuioc verde și busuioc roșu ce crește în grădină, îl las la uscat și îl folosesc după cum ziceam.

De Moșii de Sântilie, femeile aveau obiceiul să împartă mere, chemau copii străini sub un măr, îl scuturau bine și merele căzute le dădeau de pomană crezând că așa se mai veselesc morții.

Din mere sântiliești se face plăcintă țărănească, aromată și coaptă în cuptoriul din ogradă.

Dintr-un boț de aluat și multe mere verzi, acrișoare, parfumate, se coace o plăcintă de te bucuri mai mult de ziua Sfântului.

Pentru aluat se amestecă un pachet de unt rece, tăiat cuburi cu 2 căni făină, 2 linguri zahăr, 1 linguriță sare până se obține un aluat nisipos. Se adaugă treptat apă rece ca gheața, vreo 5 linguri până se adună aluatul care se lasă la rece câteva ore bune sau peste noapte. Merele se taie felii și se amestecă cu zahăr și cu griș sau făină, câte vreo 3-4 linguri. Se pot pune și scorțișoară și coajă rasă de lămâie.

Se împarte aluatul în două. O parte se întinde subțire, se înțeapă cu dinții unei furculițe și pe ea se aștern merele.

Se întinde și cealaltă parte de aluat și se acoperă merele. Se înțeapă și ea să nu se umfle la copt. Se lasă în cuptor o oră, până se rumenește.

Trebuie coaptă bine, să se pătrundă de arome și să se coacă bine aluatul. Mirosul de lemn ars, zahăr caramelizat și mere coapte anunță sărbătoare.

Se taie după ce se răcește, fierbinte dacă o tai, se rupe și se împrăștie merele deci indicat este să se aștepte până ce plăcinta „se odihnește”.

Atâtea arome într-o plăcintă atât de simplă și toate de la merele sântiliești. Astfel amenințările de foc ale acestor zile se îmblânzesc și, poate, Sântilie nu o să tune să sece nucile și alunele, Ilie Pălie și Foca nu vor sufla pârjol iar ploaie curată va cădea din ceruri.