Tocana de gogonele

Photo_1569428682488

Ani în urmă, drumurile erau lungi, de fapt lungi sau scurte, tot lungi păreau. Omul era așezat la casa lui, unde se îngrijea de tot, după vreme, după obicei, după ce avea nevoie. Rar când mergea în alte locuri și atunci cu scop precis, la iarmaroc, poate la vreo vindecătoare cu faimă, la vreun praznic sau la vreun neam. Când pleca un tânăr de acasă se zicea că pleacă în lume. Apăi unde îți este plecat băietul? Apăi e dus în lume. Unde? Departe, face armata, în altă țară. Unde anume? Apăi, la Brăila.

Atât de departe păreau locurile de nici cu gândul nu le ajungeai și viața se învârtea în jurul casei, fiecare lucru cu rostul lui.

Photo_1568996171266

Și cum mirosul de pâine caldă sfințește casa, cuptorul își avea locul lui însemnat și în jarul lui se coceau aluaturi fel de fel, copturi sărbătorești, găini umplute sau găluște (sarmale) cu bureți, turte și alivenci îngrijite, toate bunătățile pentru cei ce se întorceau din lume, cu vești despre toate celea ce se pomeneau prin locuri străine ce aveau  alte obiceiuri, alte veșminte și alt fel de a vorbi.

În cuptorul din cuhnia casei pun pâinea la copt. Mirosul de jar și de aluat plămădit se întinde până’n drum unde se amestecă cu miros de frunze arse.

Photo_1569150996234

Pe drum, nimenea căci mulți sunt plecați în lume, acum lumea este mică, drumurile scurte, timpul trece repede și nici nu este timp de nimic. Dar cine se așază și vede în jurul lui copacii, aude cucurigul unui cocoș, câinii cum bat în sat, fumurile ce se ridică deasupra caselor, gâștele ce se întorc de la iaz sau vacile cum se întorc de la pășune și cunosc singure drumul spre casă, cine gustă pâinea caldă, abia scoasă din cuptor cu o bucată de brânză de la stână și cu o răchie de prună, ei bine, poate acela este cel care ar putea să simtă că satul nu este un capăt de lume ci este viu și poveștile lui încă se spun celor veniți din lumea largă.

Photo_1569149516720

Iar pentru că cele povestite în cuhnia casei nu merg doar cu pâine goală, oricât de bună ar fi ea, fac repede și o tocană de gogonele, căci este timpul lor și am strâns o coșarcă întreagă.

Photo_1569605187959

Este o tocană moldovenească ce se mănâncă rece, se face din gogonele fierte, decojite, tocate mărunt. Se culeg gogonele, tari și nevătămate și se spală bine.

Photo_1569049680928

Deși rețeta veche este cu gogonele opărite în apă clocotită, eu le-am pus pe jar pentru mai multă aromă. Sunt migăloase la curățat dar merită tot efortul.

Photo_1569149508750

Le las pe jar până se înmoaie bine și intră furculița ușor în ele. Le pun deoparte, să se răcească.

Photo_1569149511325Trebuie curățate, cu grijă, de pieliță, tăiate și lăsate la scurs.

Photo_1569149519196După ce sunt scurse, se amestecă cu ulei, cu sare și ceapă tocată mărunt și se unge zdravăn felia de pâine cu această bunătate din gogonele.

Photo_1569149627693

Și după aceea te răcorești cu o cană cu must de fragă, dulce și bun de ți se înmoaie picioarele și nu ai mai pleca departe.

Photo_1569426862608

Dulce-acrișoară, tocana de gogonele poate deveni și o sofisticată zacuscă dacă se pune la fiert, alături de ardei copți, tocați mărunt și de morcov ras. Dar până acolo, cale lungă căci durează până coci și mărunțești toate cele deși efortul este răsplătit căci, pusă la borcan, te bucuri de gustul bun și iarna.

Photo_1569149635538

 

Chipăruși ca la mănăstire

Photo_1568996167899

Prin pădure la Oneaga (la jumătate de ceas de târgul Botoșanilor) se merge la început de toamnă,  după opintici, ciuperci cu gust bun care înnobilează mâncărurile de post. Prin sătucul răsfirat pe cocoașa unui deal, în pădure deasă, aproape de cer și de toate poveștile spuse încă, la porțile caselor cu cerdac, drumurile pietruite și potecile urcă și coboară după cum sunt și treburile oamenilor.

20190920_191419

Renumit este cătunul prin”cuvântătorii” lui, copii antrenați de învățătorul din sat la jocul cuvintelor, campioni la scrabble, buni cunoscători ai tainelor scrise, jucăuși pe imaș și prin livezi, harnici la culesul poamei, serioși la alesul cuvintelor… potrivite. Și la cât de frumos le este sătucul, nu este de mirare că imaginația zburdă liberă pe ulițele lui, pe deasupra caselor, prin aerul curat.

Photo_1568996337480

Pentru a ajunge la Oneaga, trecem pe lângă o frumoasă mănăstire, mare și veche, înconjurată de zid gros ca o fortăreață. Chiar lângă ea, rezistă încă un pod de piatră, mai vechi decât mănăstirea, din vremurile lui Ștefan Vodă, pe care încă se circulă (!) chiar și cu mașina (!?).

Photo_1568996166154

Mănăstirea Coșula, zidită pe vremea lui Petru Rareș, păstrează multe legende, în beciurile ei fiind închis însuși Cuza Vodă care umbla prin sate, deghizat, să afle înșelăciunile boierilor. Pictura cea veche a bisericii a fost acoperită de alta, de grecii care au pictat peste, cum au considerat ei. Așa că acum, pe alocuri, apar mărturii ale ambelor feluri de pictură:

Photo_1568996397863

Șantier arheologic și de restaurare (la restaurare participând și soțul meu, timp de trei ani, premiat pentru efortul de a restaura și conserva acest monument) până în urmă cu câțiva ani, mănăstirea Coșula este, azi, un loc care nu trebuie ocolit căci este prea frumos să îl treci cu vederea. Petreci acolo ore bune și pleci împăcat mai departe, eu am plecat și cu o rețetă mănăstirească pe care o prepar mereu toamna, în cuhnia casei.

Chipărușii cu smântână sunt ușor de făcut și au gust deosebit de bun.

Photo_1568980032677

Lunguieți sau rotofei, chipărușii să fie mai puțin pișcători iar lor să le alăturați și ardei grași, roșii, copți bine.

Photo_1568980027483

Spălăm chipărușii și îi coacem pe plită. Îi învârtim bine, să nu se ardă și îi păstrăm la cald, sub capac.

Photo_1568980022563

Sfârâie chipărușii pe plită și îi tot învârtim să se rumenească pe toate părțile.

Photo_1568980017573

Îi scoatem pe rând și îi punem sub capac, să aburească, așa se pot curăța ușor.

Photo_1568980156612

Îi curățăm de pieliță și de semințe, îi tăiem și încingem ulei în ceaun.

Photo_1569009887676

Îi prăjim cam un sfert de ceas, le punem sare, busuioc uscat, cimbrișor, pătrunjel uscat și spre final, un linguroi de smântână.

Photo_1568996611065

Mai lăsăm la fiert, la foc mic, puțin, punem în strachină și punem și de… mămăligă.

Photo_1569002998157

Spargem o ceapă roșie, prăjim și niște pastramă (ultimul ingredient nu este prevăzut în rețeta mănăstirească și ar putea lipsi dar nici nu strică, ba dimpotrivă) și punem totul alături de minunații chipăruși.

Photo_1569002993148

Se mănâncă fierbinte, în curte, în răcoarea zilelor de toamnă, cu iz de frunze arse, de poamă coaptă și de must, cu gândurile aiurea și cu fericiri mici, desprinse din poveștile acestor locuri.

Photo_1568996284921

Ciucălăii

61233523

Slănina de la porcul tăiat de Ignat era spornică în gospodăria de altădată ba este și în gospodăriile de azi, cele ale oamenilor harnici care cresc un godac, îl hrănesc și-l îngrijesc bine cu uruială, porumb, grâu, orz, sfeclă, lobodă, știr și trifoi ba chiar, să îi fie carnea și mai gustoasă, i se dă câte o găleată cu ghindă de la pădure. De la godac se folosește totul, din vârful urechilor, până la vârful cozii, nimic nu se irosește, nimic nu se aruncă, se mănâncă din el un an întreg, în zilele de frupt.

Photo_1564324720054

Slănina godacului este și ea o delicatesă. Se împarte în bucăți mai mari sau mai mici și se face slănina afumată, slănina tăiată felii până la șorici, înfiptă în vârful unei țăpușe și coaptă bine, pe jar, până sfârâie, slănina topită în ceaun din care se aleg jumările de-o parte și untura de altă parte. Untura se folosește la prăjit, mult mai sănătoasă decât uleiul rafinat. Cât de savuroși sunt cartofii prăjiți în untură!

Photo_1564324719761

Din jumări se face pastă, se trec jumările prin mașina de tocat și pasta se întinde pe felia de pâine, se presară cu ardei pișcători măcinați, cu ceapă și cu frunze de pătrunjel verde.

Photo_1564326083131

Boțișoare de slănină rasă se înghit ca medicament pentru durerile în piept, în caz de răceală. Untura se folosește la facerea alifiei de leac (de gălbenele, rostopască, pătlagină) dar și la facerea săpunului de casă pentru spălatul rufelor și pentru spălatul pe cap.

Untura și osânza se folosesc și la aluaturile pentru plăcinte, cornulețe și biscuiți. Trecând peste mirosul poate puțin neplăcut, osânza se folosește crudă la aluatul pentru ciucălăi, cum sunt numiți în Moldova, biscuiții făcuți de bunicile de odinioară, cele ce știau rostul tuturor lucrurilor.

Photo_1564241070115

Osânza se spală bine și se lasă în apă rece pentru câteva ore.

Photo_1564241014651

Pentru ciucălăi se pun cele necesare, pe rând, în covată: o cană de osânză măcinată, 2 gălbenușuri, coajă rasă de lămâie,  2 linguri oțet și 4 linguri apă, o cană zahăr, un praf sare, 1 plic praf de copt și făină cât cuprinde, aproape jumătate de kilogram.

Photo_1564241003687

Se frământă rapid un aluat pe care îl ținem la rece câteva ore sau peste noapte.

Photo_1564240997521

Pentru a forma ciucălăii, instalăm, la gura vechii mașini de tocat carne, forma specială prin care aluatul cu osânză o să treacă și o să iasă ca un șnur gros din care se taie bucăți și se pun în tava de copt.

Photo_1564296250274

Se coc ciucălăii 25 de minute până se rumenesc. În o parte de aluat am adăugat scorțișoară și au ieșit și mai buni, amintind cumva de gustul de turtă dulce.

Photo_1564240882734

Pe unii din ei i-am trecut prin ciocolată albă topită și prin nucă măcinată.

Photo_1564240882233

Ciucălăii calzi se trec repede prin zahăr pudră vanilat.

Photo_1564296255614

Se păstrează în cutie de tablă, zile în șir, dacă se fac prea mulți. De nu, se mănâncă imediat cu compot rece, la umbra unui corcoduș. Adevărat că ciucălăii se făceau la sărbători, mai ales la Crăciun dar și la Paști, dar pentru mine sunt buni oricând, chiar și într-o zi de vară!

 

 

Povești din satul usturoiului

Photo_1563807870282

Știi că ai ajuns la Copălău după mirosul de usturoi. În satul usturoiului aflat aproape de Târgul Botoșanilor aproape toți localnicii îl cultivă, sădesc sămânța, prășesc, zile întregi, lanurile de usturoi verde iar vara culeg rodul: funii, cununi împletite de usturoi, buchete cu căpățâni mai mari sau mai mici sunt puse la uscat pe casă, pe garduri, pe stâlpii porților.

Photo_1563808237367

În cinstea usturoiului se ține la Copălău și „Sărbătoarea usturoiului ” cu muzici și fanfare, înainte de Postul Sf. Mării,  să se veselească lumea și să se ducă renumele satului peste hotarele lui.

8-1

La drumul principal ies sătenii cu funii de usturoi la vânzare dar și cu funii de ceapă, miere, roșii și ce mai au prin gospodărie, numai bunătăți cu care îi ademenesc pe cei în trecere prin satul lor, să se oprească, să guste, să povestească despre ce mai e prin lume.

Photo_1563807868240

Copălăul se întinde pe dealuri, prin pădure, dincolo de casele cu usturoi la poartă, se întinde cale de poveste.

Photo_1563878400371

Drumurile le par scurte sătenilor, nu știu cum, de câte ori întrebi vreun om cât mai este până la izvor sau până pe imaș sau mai știu eu unde, ți se răspunde că „e aproape” și mergi și mergi și numai aproape nu e, că ți se pare că nu mai ajungi. Păcat nu este, că așa frumos se vede de pe drum înspre zare încât nu-ți pare rău de atâta mers.

Photo_1563808144993

Ajungi la cătunul Cerbu,  în deal de Copălău și deși rătăcești drumul, dai peste un om în vârstă care își îngrijește copacii din ogradă. Dai bună-ziua și te alegi cu o poveste.

Pădurarul-vânător se arată bucuros să ne însoțească la „șmârcurile de la Buduhala”.

Photo_1563808147034

„La șmârcuri, cei de la oraș le spun vulcani noroioși, noi le spunem șmârcuri că așa am prins de la bătrâni” Deși se spune că usturoiul ține la distanță duhurile rele, aici, în pădure la Buduhala nimic nu te mai protejează de cele ce bântuie și te ademenesc spre șmârcurile ascunse în stuf și papură.

Photo_1563808235836

Aici s-a întâmplat. Se ara pământul. Cu plugul cu boi. Și boii însetați s-au dus la mlaștină să bea apă. I-au furat șmârcurile, s-au scufundat boii cu tot cu plug, nu a mai rămas nica din ei. Șmârcurile aistea au înghițit și trăsura întreagă, cu tot cu fata unui boier din Flămânzi în ea.

Acum par adormite, învelite în stuf și papură dar, înainte, bolboroseau, scuipau noroi mult de ziceau babele că însuși necuratu’ a ieșit din ele. Departe de casele cu usturoi la ferestre, pădurea se zicea că este bântuită de duhuri care te fac să rătăcești calea și să te afunzi în șmârcuri.

Photo_1563808231712

Lăsăm în urmă șmârcurile ascunse în papura deasă, lăsăm și pe pădurarul-vânător, la umbră, la un pahar cu vin rece, de la beci, de vorbă cu un vecin, căci aici este timp ca oamenii să stea de vorbă pe-îndelete, trecem pe la izvorul rece, ne bucurăm că am scăpat cu bine de șmârcuri deși nu le-am ferit cum fac unii oameni ai locului.

20190722_182115

Din cununa de usturoi, în cuhnia casei, prepar un mujdei bun, frecat cu ulei care va merge bine cu păstăi prăjite, așa ca în Moldova, căci după atâta drum, foamea dă năvală.

Photo_1563607859937

Un soi bătrânesc de fasole este cel cu păstaie mov, cultivat prin grădinile mătușilor ce le culeg în pestelcă și le fac prăjite cu mult mujdei de usturoi.

Photo_1563874890072

Mai punem peste ele și sâmburi de bostan dezghiocați pe care îi spălăm, îi presărăm cu sare mașcată și îi coacem.

Photo_1563874896301

Păstăile le punem la fiert în apă sărată și ne uităm cum își schimbă culoarea, cum își pierd, inevitabil, din strălucirea  pe care o aveau crude.

IMG_20190723_132442062

Până tăiem ceapa și o prăjim să se facă  aurie, păstăile s-au fiert și au devenit verzi. Le scurgem de apă, le punem peste ceapă și le prăjim și pe ele. În strachină, le presărăm cu sâmburii copți de bostan, cu mujdeiul gros de usturoi, și cu câteva roșioare proaspete.

Photo_1563885256553

Păstăile prăjite unse cu usturoi de Copălău se savurează afară, în grădină, povestind încă, la ceas de seară, despre duhurile pădurii, șmârcurile amenințătoare, dispariții neexplicabile din pădurea de stejari de la Buduhala.

Photo_1563885250335

Seara se lasă, liniștită, peste tot și toate învăluite încă în miros de usturoi, cu iz de poveste ce se ridică noaptea, de la ferestre, spre Carul Mare de pe cer.

Photo_1563808292107

Plăcinta cu mere sântiliești

Photo_1563429796665

Zilele lui Sântilie, Ilie Pălie și Foca se țin, în Moldova, una după alta pe 20, 21 și 22 iulie, se țin pentru a feri casa, ograda, pământul și omul, de foc, trăznet, arsuri, pârjol, arșiță.

Photo_1563555974363

Dacă tună și fulgeră în preajma acestor zile se spune că se plimbă pe cer Sfântul Ilie cu căruța lui de foc, înhămată la un cal negru și unul alb. Roatele carului au cuie și sparg găoacea cerului pentru ca apa să se facă ploaie pe pământ.

Photo_1563555974952

Se mai spune și că Ilie Pălie și Foca îl însoțesc pe Sântilie în călătoriile sale prin văzduh, fiind vizitii la carul său de foc. Oamenii cinsteau aceste zile și nu munceau, nici măcar nu aprindeau focul în vatră. Tot acum nu este permis scăldatul căci, în aceste zile, în apele râurilor, iazurilor și mărilor, se trezește știma apelor, o făptură necurată. Odată cu răsăritul soarelui se aude cum vuiește apa: „vreau, cap de om vreau!” Aceast glas nelumesc se aude chiar și în fântână.

fantana

Sântilie, în Moldova, este și început de roadă nouă. Începând de acum se mănâncă mere, prăsade, pepeni și, pentru prima dată, păpușoi fierți și copți.

La revărsatul zorilor  de Sântilie, doftoroaiele culeg plante de leac, mai ales busuioc. Din florile uscate de busuioc se face ceai bun, se pun flori de busuioc și în dulap, printre haine, pentru miros frumos și împotriva moliilor. Am cules floare de busuioc verde și busuioc roșu ce crește în grădină, îl las la uscat și îl folosesc după cum ziceam.

Photo_1563560548032

De Moșii de Sântilie, femeile aveau obiceiul să împartă mere, chemau copii străini sub un măr, îl scuturau bine și merele căzute le dădeau de pomană crezând că așa se mai veselesc morții.

Photo_1563429869629

Din mere sântiliești se face plăcintă țărănească, aromată și coaptă în cuptoriul din ogradă.

Dintr-un boț de aluat și multe mere verzi, acrișoare, parfumate, se coace o plăcintă de te bucuri mai mult de ziua Sfântului.

Photo_1563527073644

Pentru aluat se amestecă un pachet de unt rece, tăiat cuburi cu 2 căni făină, 2 linguri zahăr, 1 linguriță sare până se obține un aluat nisipos. Se adaugă treptat apă rece ca gheața, vreo 5 linguri până se adună aluatul care se lasă la rece câteva ore bune sau peste noapte. Merele se taie felii și se amestecă cu zahăr și cu griș sau făină, câte vreo 3-4 linguri. Se pot pune și scorțișoară și coajă rasă de lămâie.

Se împarte aluatul în două. O parte se întinde subțire, se înțeapă cu dinții unei furculițe și pe ea se aștern merele.

Photo_1563527084893

Se întinde și cealaltă parte de aluat și se acoperă merele. Se înțeapă și ea să nu se umfle la copt. Se lasă în cuptor o oră, până se rumenește.

20190718_182312

Trebuie coaptă bine, să se pătrundă de arome și să se coacă bine aluatul. Mirosul de lemn ars, zahăr caramelizat și mere coapte anunță sărbătoare.

20190718_191519

Se taie după ce se răcește, fierbinte dacă o tai, se rupe și se împrăștie merele deci indicat este să se aștepte până ce plăcinta „se odihnește”.

Photo_1563527096017

Atâtea arome într-o plăcintă atât de simplă și toate de la merele sântiliești. Astfel amenințările de foc ale acestor zile se îmblânzesc și, poate, Sântilie nu o să tune să sece nucile și alunele, Ilie Pălie și Foca nu vor sufla pârjol iar ploaie curată va cădea din ceruri.

Photo_1563527162711

Sânzâienele și gălbiorii

Photo_1561108689757Sărbătoarea Sânzienelor se ține de Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, pe 24 iunie, în preajma solstițiului de vară, timp însemnat căci florile de Sânzâiene, galbene sau albe, poartă, cu ele, semne prevestitoare. Înmiresmate, frumoase și lecuitoare, sânzâienele se poartă din Ajunul sărbătorii la sân, în păr, în buzunare, fetele le pun sub pernă să își viseze ursitul sau li se dă drumul pe apă rostind  Cum nu pot ajunge florile de sânzâiene de pe această apă, așa să nu mă ajungă tot anul nicio boală.Photo_1561228252049

Împletite în coronițe, sânzâienele magice prevestesc ceea ce are să se întâmple. Astfel se păstrează încă și azi tradiția în zona Lunca, Botoșani, ca în Ajun de sărbătoare, cei vârstnici  să poruncească copiilor sau nepoților să nu uite, atunci când merg cu vitele la păscut, pe imaș, să împletească coronițe din flori de sânzâiene. Seara le aruncă pe paravan (cămăruță joasă, cu acoperiș aplecat, unde se stă și unde este și plita sobei) iar dimineața, la răsăritul soarelui, se scotorește printre florile din coroniță să se găsească fire de păr de animal. Dacă se află păr de câine, ograda va avea parte de câine bun, dacă e fir de păr de cal atunci gospodarul va avea noroc la cai, dacă e fir de păr de vacă, atunci ograda va avea noroc de aceasta.

Photo_1561228253524

Pleca lumea înainte cu căruțele, cu carele sau chiar pe jos să ajungă la hram, la Suceava, hramul orașului când lumea participa la ceremonialul de scoatere pe străzi a raclei cu moaștele Sf. Ioan cel Nou, ocrotitorul Moldovei. Merge lumea la hram, la Suceava și azi, cu autobuzul, cu mașina, fiecare cum poate, important este să ajungă cu bine.

credinciosi-la-slujbaÎn preajma acestor zile încărcate de semne și ritualuri este bine să culegi și plante vindecătoare care au putere mare de sunt adunate acum. Se pun la uscat și se fac ceaiuri bune și pentru trup și pentru suflet. Doftoroaiele folosesc plantele magice după cum sunt problemele fiecăruia. Tot acum e și vremea bureților, ciupercilor de pădure.

Photo_1561268149484

Hribi, hribi țigănești, hulughițele și gălbiorii ies, după ploile de vară, în pădurile Botoșanilor. Oamenii merg la cules devreme, pe la 5 dimineața, cunosc locurile unde cresc bureții, cunosc și bureții să nu fie nebuni. Pădurea are și ea semnele ei și trebuie să ții cont de ele, altfel poți rătăci drumul. Sunt care povestesc că dădeau în poienițe ferite, peste Dânsele, nu aveau voie să le spună pe nume, fete care dansau și pârjoleau fâneața și dispăreau ca nălucile, de îți puteai pierde mințile de dorul lor.

Photo_1561238002592

Pădurea are glasurile ei, sunt care le cunosc, îi înțeleg semnele, cei mai mulți sunt născuți, în bordeiașe, la marginea ei, trăiesc respirând aerul de pădure, obișnuindu-se cu făpturile și cu fantasmele ei care devin povești, transmise din gură în gură, din neam în neam, până ce ajung mituri. Mai ales în nopțile de cumpănă, ca noaptea de Sânzâiene când se spune că „se deschid cerurile” și cei însemnați înțeleg graiul animalelor.

Photo_1561238001268

După bureți, la pădure, dai peste cuiburi întinse de gălbiori, cresc în mănunchi și îi zărești de departe prin frunzișul des datorită culorii lor. Poti strânge, din același loc, o coșarcă întreagă.

65130587_2741438185886351_1739531320465293312_n

Curați și buni, gălbiorii au gust de alună de pădure. Pentru păstrare, se înșiră pe ață, se pun la soare, la uscat, după ce , mai întâi, se zvântă în cuptorul cald.

64804435_344476203164752_556883973540675584_n

Se prepară simplu, fără a le acoperi gustul cu mirodenii, se rumenesc în ulei, adăugînd smântână grasă pentru a le desăvârși aroma.

Se curăță de pământ și se spală, alături de câteva cepe.

64744226_629893817510455_1446413915775827968_n

Se pun în tigaie, în uleiul încins bine, își lasă apa lor și se prepară până încep să sfârâie. Atunci se adaugă ceapă tocată, sare și se mai lasă pe foc.

65385456_2896587780414349_8192824840684568576_n

La urmă se pune smântâna, cu grijă, să nu-i înecăm în prea multă. Se mai lasă să se pătrundă puțin și tocana de gălbiori este gata.

64836393_588384831653147_7709190250181951488_n

Gustul de gălbiori este aromat, inconfundabil, delicios, de parcă toată pădurea, cu toate zilele și nopțile ei magice, s-au întrupat în aceste ciuperci aurii.

65364491_469760587118784_2183909192622931968_n

Însoțiță de un boț de mămăligă, tocana de gălbiori este pe măsura tuturor așteptărilor! Cu adevărat, magică!

64932216_348827879113808_7598057602030764032_n

Alivencile de Rusalii

Photo_1559900154695

În Ajun de Rusalii, după miez de noapte, se puneau în buzunare, la sân, în păr, frunze de pelin, avrămeasă, leuștean, usturoi, Mâna Maicii Domnului (caprifoi) și se purtau așa toată săptămâna. La anumite cumpene din an, duhurile morților năvălesc peste lumea oamenilor, vor să intre în casă și în ogradă astfel astea trebuie ferite cu plante magice. Rusaliile cu chip de zânișoare pot schilodi, îmbolnăvi, lua mințile celor care nu își iau nicio măsură de protecție, iau somnul și sănătatea copiilor. Se pune pelin peste tot, sub pernă, pe masă, la coarda casei, la grindă, în grajd, la animale, la pălărie și în vin.

Photo_1559900148956

Tot în Ajun de Rusalii casele erau împodobite cu frunzari (crengi de tei). Pe podele se așternea iarbă iar pe la ferestre, în ușorii ușilor, la stâlpii cerdacului și ai porților se puneau crengi de tei. La grindă, pe la icoane, peste tot, se puneau flori de tei și alte flori și iarbă pentru un an bogat și verde. Doftoroaiele făceau din aceste plante, ceaiuri de leac și vrăji.

Photo_1560529149678

De Rusalii, în satele din Moldova se fac sarmale în frunze de tei și minunatele alivenci. Alivencile se fac în fel și chip, fiecare moldoveancă are o rețetă a ei, moștenită, se fac dulci sau sărate cu ingrediente de sezon: caș proaspăt de la stână, lapte dulce gras și parfumat, ouă căci se ouă mult găinile.

Photo_1560512832681

Am pus la alivencile sărate caș proaspăt de la stână, de la munte, de la Neamț (foarte aromat) iar la alivencile dulci, un boț de brânză proaspătă și coaja rasă de la o lămâie.

Photo_1560512838714

Pentru alivenci gustoase trebuie o brânză curată, din cheag natural sau din lapte proaspăt. Și făină de porumb măcinată la moară, nu grișată. Lapte gras și 2 linguri de smântână sau lapte acru.

În jumate de litru lapte clocotit, se opăresc 5 linguri de mălai și 1 lingură de făină de grâu, se amestecă bine să nu facă cocoloașe, se adaugă jumate pachet de unt și o linguriță de sare. Dacă facem alivencile dulci punem și jumate de cană de zahăr și coajă rasă de la o lămâie.

Luăm de pe foc, amestecăm bine cu cele 6 ouă și cu jumătate de pahar de smântână în care puteți dizolva și o linguriță de bicarbonat de sodiu.

Pentru alivenci sărate, amestecăm cașul fărâmițat cu mărar și cozi de ceapă verde.

Photo_1560512844641

Tocăm mărunt verdeața și o amestecăm cu brânza și adăugăm totul peste compoziția cu mălai.

Photo_1560513208292

Pentru alivenci dulci, adăugăm brânza proaspătă fărâmițată și un strop de esență de vanilie.

Punem în tăvi și lăsăm la cuptor o oră.

Photo_1560513214191

Alivencile țărănești  se coc în cuptorul pe lemne să capete gust bun de la jar.

Photo_1560513219870

Alături de alte copturi pregătite pentru Rusalii, alivencile se coc până devin aurii, cu un miros pofticios.

Photo_1560513285842

Lăsăm copturile fierbinți să se liniștească, timp în care putem gusta din paharul de vin cu pelin adulmecând aromele ce se ridică din tăvi.

Photo_1560513303191

Bune de nu îți găsești cuvintele, din alivencile coapte se dă și de pomană alături de căni și străchini pline.

Photo_1560513373211

Sunt bune unse cu un strat, cât degetul de gros, de smântână sau alături de o cană cu chișleag.

Photo_1560513379162

Pomană de dai din alivenci și rusaliile îți dau pace.

„Să plece rusaliile sănătoase, / Chefoase și voioase/ Să se ducă cântând/ La noi nici gândind/ Să nu se atingă de noi/ Să rămânem fără chin și nevoi.” (Folclor din Moldova)

Photo_1560513225454